sâmbătă, 9 aprilie 2016

Săptămâna Patimilor

Ne-am întâlnit să povestim despre Săptămâna în care Mântuitorul a suferit pentru noi, Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare. Am povestit, apoi am adunat câteva obiecte ce amintesc de fiecare zi în parte și le-am așezat într-o cutie.



Așadar, fiecare copil a primit o cutie (pentru prăjituri), pe care a lipit o foaie cu o cruce colorată de el.
Pentru Duminica Floriilor, cei mici au așezat în cutie:

- flori uscate, frunze, salcie(pentru a ne aminti de bucuria cu care a fost întâmpinat Mântuitorul);
- un măgăruș mic, de plastic sau de pluș (de la seturile de jucării cu animale domestice, de la playmobil sau lego) - pentru a aminti de smerenia Mântuitorului;
- hăinuțe de păpuși - pentru a aminti de copiii ce I-au cântat ”Osana...” Mântuitorului, și care au vrut ca asinul să treacă peste ele și Domnul să le sfințească;
- o fișă cu Intrarea Domnului în Ierusalim.






Pentru zilele de Luni și Marți:

- iconițe, Noul Testament, pentru a arăta că Mântuitorul le-a dat oamenilor ultimele învățături, înainte să fie prins;
- o smochină uscată, să amintească de Pilda smochinului neroditor, spusă într-una din aceste zile


Pentru ziua de Miercuri:

- 3 monede de 10 bani (sau 30), pentru a aminti de trădarea lui Iuda și pentru a învăța să nu fim și noi ca Iuda;



Pentru Joi:

- pâine uscată, un păhărel, pentru a aminti de Cina cea de Taină și prima Sfânta Împărtășanie;
- o cărticică de rugăciuni, pentru a aminti de Rugăciunea din Grădina Ghetsimani;
- o sfoară (sau un lacăt), pentru a aminti de prinderea Domnului și întemnițarea Lui


Pentru Vineri:

- o iconiță cu Patimile Domnului
- o cunună din crenguțe;
- cuie;
- o cruce din bețișoare de înghețată

...toate amintind de suferințele Mântuitorului pentru iertarea păcatelor noastre.


Pentru Sâmbătă, copiii au găsit diverse variante:

- fie un om din hârtie, ce îl simbolizează pe Mântuitorul în mormânt,
- fie un ghemotoc din mai multe fâșii subțiri de hârtie creponată roșie (pentru a închipui iadul unde Se coboară Mântuitorul, pentru a-i ridica pe cei drepți în Rai);

Pentru Duminica Învierii:

- icoana Învierii Domnului
- un ou roșu
- mir;
- o pânză (giulgiu);
- un îngeraș (a ce amintește de îngerul care vorbește cu femeile mironosițe);
- o piatră ( ce amintește de piatra de la intrarea în mormânt
- o lumânare (ce amintește de Hristos - Lumina lumii ce ni Se dăruiește spre iertarea păcatelor noastre; de lumina veșnică pe care ne-o dăruiește Mântuitorul )




Am adăugat și alte variante de reprezentări pentru Săptămâna Mare, proiecte realizate de copiii de la școală:








 Ideea am luat-o de aici.

Rostul strângerii acestor obiecte a fost acela de a-i ajuta pe copii să rețină mai ușor succesiunea zilelor din Săptămâna Mare, cu toate evenimentele/ întâmplările /semnificațiile și de a se pregăti pentru bucuria Înviereii.



Niciun comentariu: